Despre noi

Magazinul de 10

Într-o duminică dimineață, întorcându-ne către casă dintr-o excursie de căutare a zăpezii (din păcate tot mai greu de găsit iarna prin România), ne atrage atenția o emisiune la radio despre produsele atestate IGP / INDICAȚIE GEOGRAFICĂ PROTEJATĂ. Practic, acest IGP este recunoașterea oficială la nivel european pentru un anumit produs, acesta obținându-se foarte greu, dovedind că respectivul produs este obținut dintr-o rețetă tradițională specifică locului respectiv, neschimbată de decenii.

Pentru a ne da seama cât de greu se obține acest atestat, în acest moment România deține 10 produse certificate IGP la nivel european, deci, așa a luat naștere Magazinul de „10”, o plimbare, o emisiune radio… și o dorință de a avea o locație unde ar trebui să întâlnim top-ul produselor tradiționale românești (ne referim la cele oficiale deoarece dacă ne gândim la ce ne pregătea bunica în copilărie, nu există certificate de atestare pentru așa bunătăți dar ajungem și acolo). Magiunul de prune Topoloveni a fost primul produs românesc certificat la nivel european prin Indicația Geografică Protejată (IGP), înregistrat la 8 aprilie 2011 fiind urmat de Salamul de Sibiu în 2016.

Livrare rapidă

Produse calitative

Suport clienți

Produsele noastre

Pe lista produselor alimentare recunoscute de UE se mai numără telemeaua de Ibăneşti, novacul afumat din Ţara Bârsei, scrumbia de Dunăre afumată, cârnaţii de Pleşcoi, telemeaua de Sibiu, caşcavalul de Săveni, salata cu icre de ştiucă de Tulcea şi plăcinta dobrogeană.

Deci, Magazinul de „10” vă aduce, sau cel puțin încercăm, în primul rand aceste 10 produse dar, ce putem face mai mult pentru că întotdeauna este loc de mai mult, și am căutat soluții în zona iar căutarea nu a fost de prisos. Crama Delta Dunării, podgoria Sarica Niculițel. Ce are special această cramă? Răspunsul, La Sapata, vinul bio obținut cu multă trudă din viile întinse pe doar 25 de hectare. Aici încă mai poți vedea oamenii muncind printre butucii de vie, culesul strugurilor manual în lădițe de lemn, caii și căruța ajutând la transportul strugurilor și toate acestea nu neapărat că nu s-ar putea face mecanizat dar sunt condiții esențiale în privința obținerii atestatului de vin bio, cât mai puțină interacțiune cu tehnologia, inversul visului pentru unii producători, acela de a nu mai depinde de oameni. La Sapata, vinul La Sapata, depinde de OAMENI! Si de Roberto, italianul care a crescut acest concept ca și pe copilul lui.

Recent adăugate